Ovidiu
Administrator
 Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 8044
|
|
Ungurii (sau maghiarii) reprezintă populaţia de bază a Ungariei. Limba maghiară pe care aceştia o vorbesc face parte din familia de limbi fino-ugrice, împreună cu alte limbi precum finlandeza şi estoniana.
Istoria timpurie a ungurilor este puţin cunoscută. Trecutul îndepărtat al poporului ungar poate fi reconstituit, în linii generale, în funcţie de izvoare lingvistice şi doar pe un plan secundar de izvoare istorice. Izvoarele arheologice, referitoare la unguri, anterioare secolului IX sunt disputate. Lingviştii şi istoricii consideră, de comun acord, că ungurii provin din teritoriul aflat la granita dintre zonele împădurite ale Munţilor Urali şi stepa euroasiatică. Acolo s-a consumat şi o primă etapă a etnogenezei ungurilor. Din simbioza a două elemente etnice, mägyeri şi onoguri, a luat naştere o populaţie de limbă fino-ugrică. Ungurii s-au denumit totdeuna maghiari, în schimb populaţiile, cu care s-au învecinat în decursul istoriei, i-au denumit onogur, ungur, ungri sau ungar. Treptat, ungurii se deplasează spre vest, iar în secolul V se vor stabili temporar la nordul Mării Negre, pe un teritoriu cuprins între Caucaz , fluviul Volga şi râul Don. Acest teritoriu se învecineaza sau este identic cu Magna Hungaria, zona din bazinul râului Kama fiind locuită până în secolul XIII de o populaţie înrudită. Pe acest teritoriu, ungurii intră timpuriu în contact cu unele popoare de origine turcică, o influenţă majoră şi durabilă exercitând-o în secolul VIII şi secolul IX bulgarii de Volga. Cândva, probabil la începutul secolului IX, ungurii intră în contact cu Imperiul chazar, al cărui centru de putere se afla pe Volga Inferioară. Durata convieţuirii ungurilor cu kazarii turcici, precum şi natura sau intensitatea raporturilor dintre cele două populaţii sunt controversate. Influenţa lor nu a fost însa minoră. Impunerea lui Ãrpád în calitate de conducător al uniunii de triburi maghiare revine, se pare, unui kagan kazar. ÃŽmpinşi spre vest de pecenegi, ungurii se stabilesc temporar, pe la mijlocul secolului IX, în Etelkuz (ung. Etelköz = "teritoriul dintre râuri" , delimitat de Marea Neagră şi râurile Siret ("Seretos", Nistru şi Prut ("Brutos" (vezi Constantin Porfirogenetul (913 - 959): De administrando Imperi). Ungurii vor întreprinde de aici o serie de raiduri şi campanii militare. ÃŽn anul 862, ungurii traversează Munţii Carpaţi şi atacă părţile răsăritene ale Imperiului Carolingian şi Moravia. Chemaţi în sprijin de împăratul bizantin Leon al VI-lea, ungurii traversează în anul 895 Dunărea de Jos şi îl atacă pe ţarul bulgar Simeon. Profitând de această împrejurare şi solicitaţi de către bulgari, pecenegii atacă în anul 895/896 aşezările ungureşti din Etelkuz. Lipsiţi de apărare, ungurii şi grupuri de populaţii asociate, printre care şi trei triburi chazare, se deplasează în anul 896 spre vest, trec prin Pasul Verecke, ajung pe Valea Tisei şi de aici în Câmpia Panoniei.
Istoria ungurilor în prima jumătate a secolului X este marcată de numeroase raiduri de jaf întreprinse în întreaga Europă. Hoardele maghiare, conduse frecvent de Bulcsu şi Lél, au îngrozit lumea creştină. Aplicând o tactică de luptă specifică popoarelor de stepă, bazată pe atacuri şi retrageri surprinzătoare, inventivitate şi disciplină strictă, ungurii au reuşit să iasă învingători în numeroase confruntări militare, mai ales folosind cu abilitate arcul asiatic într-o perioadă când nu existau armurile medievale cele mai grele. ÃŽn calitate de aliaţi ai regelui german Arnulf, ungurii pătrund în anul 899 în Italia. ÃŽn continuare, ei atacă, pe rând, între anii 911-933, Spania, Franţa şi Italia. Seria victoriilor ungureşti este stopată temporar în anul 933 de ducele bavarez Heinrich I. Acelaşi duce Heinrich va întreprinde în anul 950 un raid în Câmpia Panoniei, rămas însă fără rezultate semnificative. ÃŽn anul 954, trupele ungureşti conduse de acelaşi Bulcsu atacă Franţa şi Germania, susţinând opoziţia faţă de împăratul german Otto I. Raidurile maghiare încetează complet abia după victoria decisivă obţinută de Otto I la Lechfeld, lângă Augsburg, la 10 august 955, ocazie cu care însuşi Bulcsu va fi prins şi decapitat. Această înfrângere catastrofală a determinat aristocraţia tribală maghiară să-şi reorienteze politica internă şi externă. ÃŽnţelegând situaţia în care se aflau ungurii, conducătorul uniunii tribale, domnitorul Géza I (971-997), a pregătit premisele creştinării ungurilor şi ale întemeierii statului maghiar. Fondarea Regatului Ungar şi începutul creştinării ungurilor au fost înfăptuite de fiul său, Ştefan I al Ungariei (997-1038).
[modifică]
Răspândire
Distribuţia Maghiarilor în RomâniaNumărul total al ungurilor este estimat actualmente la cca. 15 milioane de oameni, dintre care doar 10 milioane trăiesc pe teritoriul Ungariei. O parte a populaţiei maghiare este răspândită, începând din anul 1920, în urma tratatelor de pace, în afara Ungariei, pe teritoriul statelor învecinate. Minoritatea maghiară din România numără cca. 1,7 milioane oameni. ÃŽn Slovacia trăiesc cca. 500.000, în Serbia (Voivodina) cca. 293.000 iar în Ucraina aproximativ 170.000 maghiari. Comunităţi maghiare importante sunt semnalate în Europa Occidentală, SUA, Canada şi în Australia.
Se apreciază că ceva mai mult de o treime din numărul total al maghiarilor din România îl formează secuii.
_______________________________________
[
|
|
