|
|
citeste asta..viziunea Bisericii..
,,Avertizări pentru cititorii popularului roman “Codul lui Da Vinci†de Dan Brown
Romanul este o carte extrem de periculoasă pentru toţi creştinii, pentru tineret şi în special pentru aceia dintre ei care nu cunosc foarte bine Sfânta Scriptură, istoria lumii, istoria Bisericii universale şi învăţătura Bisericii Ortodoxe. Ea poate fi citită doar ca o carte de ficţiune, pentru amuzament sau poate uneori pentru alungarea plictiselii. ÃŽn nici un caz nu trebuie luată în serios această ficţiune otrăvită pentru că în acest caz ea poate fi dăunătoare pentru suflet. Dincolo de textura cărţii, de ţesătura ei narativă şi de dialogurile extrem de interesante, aş vrea să înţelegem cu adevărat ce înseamnă “Codul lui Da Vinciâ€. Autorul pune în gura personajelor sale cuvinte ce constituie o blasfemie la adresa Mântuitorului Iisus Hristos şi a esenţei creştinismului. Cartea se înscrie într-un curent postmodern, într-o mişcare New-Age-istă, de revenire la o religiozitate amorală, neopăgână. De remarcat faptul că forţe esoterice, care în realitate nu au nimic de a face cu păgânismul, vor să aducă lumea la o formă de neopăgânism, însă prin distrugerea creştinismului în originea şi esenţa lui, chiar sub forma unor ficţiuni ideatice şi literare. Nimic din cele relatate în carte nu este real, poate cu excepţia unor organizaţii secrete despre care nu ştim mai nimic, sau ştim foarte puţin.
Autorul cărţii scrie că “toate descrierile de artă, arhitectură, documente şi ritualuri secrete, făcute în roman sunt adevărateâ€. Nimeni nu poate să-I atace pentru fals şi pretinsele sale documente, pentru că scrierea de faţă nu este o scriere ştiinţifică ci una literară. Nimeni nnu ştie unde se termină terenul solid al informaţiei ţi unde începe ficţiunea. Cititorul naiv, de bună credinţă, cade în cursă şi consideră că toate dovezile, ingenios inventate şi “demonstrateâ€, sunt reale. Insăşi miezul poveştii lui Dan Brown nu este original. El se inspiră dintr-o altă carte (“Holy Blood, Holy Grail†a lui Michael Baigent din 1983) care punea toate legendele într-o povestire cu iz istoric. Lumea este atrasă de acţiunea poliţistă şi de surpriza descoperirii unor “documente†(de fapt imaginare) privind religia creştină şi astfel cartea se vinde în milioane de exemplare. Atacul este însă mişelesc şi caută să distrugă credinţa creştină propunând ca fiecare să-şi facă religia lui. Cum de altfel şi un alt roman de mare succes (serie de romane) cu Harry Potter pledează pentru lucruri necreştine, de la etică la vrăjitorie şi magie neagră.
Iată câteva răspunsuri la principalele aberaţii, neadevăruri şi trucaje ale cărţii:
Biblia nu este un produs al omului, aşa cum spune Dan Brown. Ea nu este cuvântul oamenilor ci cuvântul lui Dumnezeu (1 Tesaloniceni 2, 13). Vechiul Testament a fost scris, prin inspiraţia lui Dumnezeu, de către Moise, profeţi, regii David şi Solomon. Evreii au considerat că Vechiul Testament se termină cu profeţia lui Maleahi în anul 400 înainte de Hristos. Sf.Ap.Pavel le spune corintenilor că tot ceea ce scrie scrie din porunca Domnului (1 Cor. 14,37). Domnul Iisus a zis că Duhul Sfânt ce-L va trimite Tatăl îi va învăţa pe ucenici (Ioan 14, 25-26).
Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu nu este o invenţie a împăratului Constantin cel Mare, ca să-şi întărească puterea şi să impună patriarhatul creştinătăţii matriarhatului păgân care îi lua din autoritatea sa masculină. Este adevărat că creştinismul sub Constantin a fost nu numai o cale spre Dumnezeu dar şi o cale de a uni un imperiu. Dar Constantin nu are nimic de-a face cu un decret asupra divinităţii lui Iisus. Semnul crucii (al Mântuitorului) l-a ajutat să învingă în bătălie în anul 312 dar divinitatea fusese mărturisită cu mult timp înainte de către apostoli (Orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu şi orice duh care nu mărturiseşte pe Iisus, nu este de la Dumnezeu ci este duhul lui Anticrist – 1 Ioan 4,2-3), de către discipoli, de către martirii din Roma, de către Barnaba în anii 70-131 AD (Dacă Domnul a îndurat patimile pentru sufletul nostru, El, Care este Domnul întregii lumi, Căruia Dumnezeu I-a zis la ÃŽntemeierea lumii: ,Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră" , de către Sfântul Ignatie, episcopul din Antiohia, în anul 110 AD (Adunaţi-vă cu toţii ca într-un templu al lui Dumnezeu, ca la un altar, în jurul unuia Iisus Hristos, Care a ieşit de la Unul Tatăl, Care este unul şi la Tatăl s-a întors); de istoricul Tertulian in anii 160-240 AD (o natură dublă, neconfuză, ci unită într-o singură Persoană, Dumnezeu şi omul Iisus. în care proprietăţile fiecăreia dintre cele două naturi s-au păstrat.", de Origen în anii 185-253 AD (în lucrarea De principiis, vorbeşte despre Dumnezeu-Omul, despre întruparea Fiului lui Dumnezeu şi Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos). Dacă păgânii nu vedeau nici un conflict în a venera idolii lor şi pe împărat ca zeu, creştinii nu recunoşteau decât pe Dumnezeu şi pe Fiul Său întrupat în Domnul Iisus.
Divinitatea Domnului Iisus Hristos nu a fost votată de Sinodul de la Niceea (anul 325 AD). Ea era cunoscută dinainte. Sinodul a elaborat Crezul ca un răspuns la ereziile lui Arie, pe baza crezului deja existent de la apostoli. Romancierul pretinde că Sinodul a votat divinitatea cu un vot relativ restrâns. Votul pentru formula definitivă a Crezului a fost 313 episcopi pentru şi doar cinci contra, dintre care doar doi au refuzat să semneze.
Sinodul (Consiliul) din Niceea nu a stabilit cărţile Noului Testament. Romancierul pretinde că, la cererea lui Constantin, Sinodul a votat evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan eliminând evangheliile gnostice. Aceasta este o glumă care vine în istorie de la Voltaire, aşa cum scrie Holbach. Când ereticul Marcion a venit în anul 135 AD cu versiunea lui a Sfintei Scripturi, biserica a fost nevoită să impună autoritatea sa ca să înlăture falsurile, confuziile şi contrafăcutul. Toate cele 23 cărţi ale Noului Testament au fost scrise înainte de anul 100. Un document numit “Fragmentul Muratorian†din anul 175 AD înşiră deja cărţile canonice ale Noului Testament pe care le avem astăzi. Criteriile de alegere a scrierilor autentice au fost: apostolicitatea (scrise direct de apostoli sau ucenicii lor), conformitatea cu profeţiile Vechiului Testament şi Mărturiile Noului Testament, precum şi răspândirea şi acceptarea lor. Nici papa nici sinoadele nu impun cărţile bisericeşti pe care nu le acceptă poporul lui Dumnezeu. Faptul că, în ciuda distanţelor geografice, a limitelor de comunicare şi a diferitelor culturi ale credincioşilor din diferite locuri, toate aceste cărţi au fost unanim acceptate, denotă că Dumnezeu Insuşi a condus procesul de selectare a lor.
Majoritatea “evangheliilor†gnostice nu descriu realitatea istorică a Noului Testament. Romancierul pretinde că în mod intenţionat Constantin şi Sinodul au eliminat scrierile gnostice în număr de peste optzeci, ascunzând creştinilor adevărul, care până şi în ziua de astăzi nu cunosc că biserica este falsă. Gnosticismul era un sistem filosofic pornind de la Platon, care a încercat să facă o legătură între filosofia păgână şi cea creştină, negând divinitatea lui Hristos şi încurajând pe fiecare să aibă Dumnezeul său propriu după cum se potriveşte dorinţelor sale (Va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să simtă lucruri plăcute şi îşi vor lua învăţători după poftele lor – 2 Timotei 4, 3). Bibliile gnostice sunt mai mult filosofie. Ele nu se referă la oraşe, ape, văi, locuri şi evenimente cum o fac evangheliile care istorisesc viaţa şi faptele Domnului Iisus Hristos. De aceea nu au valoare istorică. Dar nici spirituală, căci după ele omul nu are nevoie de mântuire ci de autocunoaştere.
Cele patru pretinse evanghelii gnostice “reale†nu sunt autentice. Sunt falsuri scrise din legende. Evanghelia lui Toma, a lui Filip, a Mariei şi a Adevărului au fost scrise mult mai târziu (chiar la câteva secole după crucificarea lui Hristos), spre deosebire de cele ale lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan (scrise până în anii 70-95 AD). In plus, ele au fost semnate cu un pseudonim de apostol pentru a fi crezute, tendinţă de fals practicată încă de pe vremea Sf.Ap. Pavel (Cât priveşte venirea Domnului nostru Iisus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El vă rugăm fraţilor să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi – 2 Tesal. 2,1-2). Si aceste evanghelii sunt neistorice. Aşadar în timp ce creştinismul este o religie istorică, bazată pe fapte reale, verificabile, gnosticismul rămâne o teorie filosofică, bazată pe idei, adesea contradictorii. Romancierul le-a folosit însă pentru a rescrie istoria, a o structura după gândurile de astăzi (“Istoria o scriu învingătoriiâ€, pretinde un personaj al cărţii. Dacă ar fi aşa cercetătorii de istorie şi arheologii ar muri de foame căci munca lor devine nenecesară – toţi rămân la legende şi nu doresc fapte). Bazat pe evangheliile gnostice romancierul dezvoltă ideile sale de sexualitate care a devenit atât de mare obsesie astăzi. Evangheliile din Biblia creştină sunt bazate pe mărturii directe (Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului, am găsit şi eu cu cale, prea alesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor să ţi le scriu în şir unele după altele, scrie Sf.Ev.Luca, 1,1-4). Sir William Ramsey, un faimos istoric şi arheolog din secolul XIX, a cercetat toată viaţa ca să dovedească multele “erori†din evanghelia lui Luca. La sfârşitul trudei sale a scris: “istorisirea lui Luca este neîntrecută în ceea ce priveşte exactitateaâ€.
Interpretarea tabloului “Cina cea de taină†a lui Leonardo da Vinci e greşită. Leonardo, spune romancierul, este membru al societăţii secrete Stăreţia Sionului (Priory of Sion) ca şi Newton şi Victor Hugo. Sf.Ioan are faţa efeminată, deci este Maria Magdalena, spune scriitorul (dar cum de nu are sâni, doar Leonardo era un excelent anatomist). Pe masă nu este potirul, deci Graalul nu este de fapt potirul cu sângele Domnului ci tradiţia prin Maria Magdalena (dimpotrivă realitatea este cum consideră toţi criticii de artă - artistul a reprezentat trădarea lui Iuda şi nu l-a interesat pâinea şi vinul pe care le-a dat Domnul ucenicilor). Romancierul pretinde că Graalul constituie arborele de familie, transmis prin copilul Mariei Magdalena pe linia regală a Merovingienilor din Franţa.
Maria Magdalena nu a fost avut o idilă cu Domnul Iisus. Ea nu a fost o prostituată vindecată de Iisus (confuzia cu istoria cu prostituata din capitolul precedent din Sf.Ev.Luca, întărită de Papa Grigore cel Mare în anul 591 AD, a fost corectată de Vatican în 1969) ci o fecioară curată. Ea I-a atins picioarele Invăţătorului (lucru rar la evrei), aşa cum au făcut-o însă şi alte femei mironosiţe (Matei 28,9). Iar insinuarea făcută de romancierul Dan Brown că în limba veche aramaică “companion†înseamnă “soţie†şi deci Maria Magdalena era “nevasta†Domnului nu este valabilă, pentru că textul vechi în care s-a găsit acest termen era în limba coptă, în care “companion†înseamnă simplu “prietenâ€
Domnul Iisus Hristos nu a fost însurat şi nu a avut copii iar teoriile feministe sunt false. Maria Magdalena nu este asociată cu cultul zeiţei păgâne Isis iar Iisus nu a fost ucenicul lui Ioan Botezătorul care, pretinde Dan Brown, desemnase ca successor pe magicianul gnostic al sexului Simon Magnus, menţionat în Fapte 8,9-25. Aceasta este o blasfemie curată. Cum putea Domnul Iisus care a zis “Dar Eu vă spun că orişicine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui†(Matei 5,28) să aibă relaţii sexuale? “Niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere care se închină la idoli n-are parte de moştenire în Impărăţia lui Hristos†(Efeseni 5, 5). Cum putea Hristos care era 100% Dumnezeu să fi dorit plăcerea unei legături umane trupeşti? El care, întrupat, a fost născut dintr-o Fecioară care nu a cunoscut bărbat şi a fost umbrită de Duhul Sfânt? Dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi avut copii, cum ar mai fi fost unitatea Sfintei Treimi? Mulţi greşesc considerând pe Domnul Iisus doar un om, egal lor, un om cinstit, curat, care poate fi un soţ onest. Marele umanist Albert Schweitzer a scris biografia sa proprie a lui Iisus în care a conclus că nebunia L-a făcut să se considere divin! Spiritual, Fiul lui Dumnezeu întrupat ca Hristos este considerat mirele şi Biserica este mireasa.
Ucenicii lui Iisus nu au fabricat istoria şi nici nu au împrumutat legende din mitologii. Iisus era un slab candidat pentru a fi ales ca persoană divină; învăţătura lui contrazicea aşteptările mesianice. Spunând că un om este Dumnezeu ar fi fost o ofensă extraordinară. Ucenicii erau pescari simpli, grei de cap, realişti, cu prea mult scepticism pentru a deveni filosofi idealişti. Doar probele nenumărate pe care le-a adus Iisus au dovedit că El este Dumnezeu şi, cu tot riscul, L-au crezut.
In concluzie, atacul se dă asupra Persoanei Mântuitorului, asupra Sfintei Scripturi şi accentul se pune pe umanitatea lui Iisus, adică pe faptul că nu este Dumnezeu, ci simplu om. Acest edificiu teoretic, doctrinar, se dovedeşte a fi extrem de periculos dacă pătrunde în sufletele oamenilor. Neluarea în considerare a ceea s-a scris despre Mântuitorul Iisus Hristos înainte de Constantin cel Mare este eroarea fundamentală a acestei cărţi. Autorul poate nu a băgat de seamă aceste aspecte, poate nu a vrut, poate a fost influenţat de perspective greşite şi loveşte astfel masiv Biserica.
O altă eroare a cărţii o constituie acuza adusă Bisericii creştine în general, că ar fi minimalizat divinităţile feminine. Trebuie să ne gândim la cultul Fecioarei Maria, la evlavia pe care credincioşii ortodocşi o manifestă faţă de Maica Domnului, să ne gândim la rolul femeii în creştinism. Melania Romana, care a întemeiat o comunitate la Ierusalim, sora Sfântului Grigorie de Nyssa, Macrina, Monica, mama Fericitului Augustin etc. au jucat un rol providenţial în viaţa marilor teologi şi sfinţi. Autorul ignoră deliberat cultul mariologic din catolicism unde Fecioara Maria este considerată împreună mântuitoare cu Hristos (coredemptrix). Acuzaţia că Biserica a desacralizat divinitatea feminină pentru a trece sub zodia masculinităţii este o eroare fundamentală a autorului, care nu ia în considerare ce au scris adevăraţii creştini despre divinitatea lui Hristos, în primele trei secole creştine.
Se vorbeşte foarte des în carte despre hieros gamos (unirea mistică între bărbat şi femeie, în sensul că prin unirea mistică omul dobândeşte mântuirea. Relaţia dintre bărbat şi femeie este trecută în zona mistică, într-o mistică păgână, dincolo de bine şi rău, dincolo de morală. Aici este marele pericol. Autorul spune că religia creştină a distrus posibilitatea mântuirii nemijlocite a omului considerând drept păcat unirea dintre bărbat şi femeie, iar tot ceea ce era legat de zeităţile fertilităţii din lumea fizică a fost pus sub semnul demoniacului.
De ce Codul lui Da Vinci? ÃŽn carte se spune că Da Vinci a fost un mare maestru al Stăreţiei Sionului, iar Mona Lisa nu ar fi de fapt o femeie, ci un bărbat, o anagramă între numele zeităţilor Amon şi Isis. După autorul cărţii, Mona Lisa ar fi Da Vinci însuşi. Pentru a da gir subiectului androginismului, pentru a readuce în actualitate acest mit şi mai ales raportul ying şi yang, Yahweh şi Shekina, socoteşte că lumea, intrată în Zodia Vărsătorului, ar trebui să afle care sunt adevăratele mistere ale lumii, mistere aflate în posesia acestei confrerii. Secretul secretelor este de fapt misterul Graal, adică codul lui Da Vinci.''
|
|
